Dacă aţi plătit taxa pe poluare sau cea pentru emisiile poluante aţi putea cere să vi se restituie aceste sume integral. Un proiect de lege în acest sens se află în dezbatere publică. Reamintim că, în prezent, proprietarii de autoturisme pot cere înapoi doar banii plătiţi în plus, dacă taxa auto a fost mai mare decât timbrul de mediu.


Proiectul de ordonanţă pus în dezbatere se referă la completarea OG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.


„Contribuabilii care au achitat taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia prin cerere adresata organului fiscal competent”, scrie în propunerea de act normativ.


Taxa auto va fi restituită integral acestor persoane pe parcursul unei perioade de cinci ani calendaristici, prin plăţi anuale a câte 20% din suma datorată.


De asemenea, statul va achita şi dobânda pentru perioada cuprinsă între perceperea nejustificată a taxei şi rambursarea acesteia.


Cererile de restituire vor fi soluţionate în maximum 90 de zile de la înregistrare, iar solicitanţii vor fi informaţi asupra acestui aspect în cel mult zece zile de la emiterea deciziei de catre autorităţi.


Contribuabilul va putea depune contestaţie, dacă nu primeşte o decizie favorabilă, pentru care trebuie să primească răspuns în 30 de zile, după care se poate adresa şi instanţei (plângere la tribunal).


De menţionat este faptul că procedura de rambursare introdusă anul trecut vizează strict persoanele care au câştigat în instanţă restituirea taxei auto.


Proiectul prevede şi că timbrul de mediu ar putea fi plătit în cazul vânzării unei maşini pentru care Fiscul a emis o decizie de restituire a taxei pe poluare sau a taxei pentru emisiile poluante.


Timbrul de mediu este o sumă datorată pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se plăteşte o singură dată, în situaţiile:


– la prima înmatriculare în România;


– la reintroducerea în circulaţie a unui autovehicul, dacă la momentul radierii acestuia proprietarului i-a fost restituită valoarea reziduală a timbrului;


– la vânzarea autovehiculului uzat pentru care n-a fost plătită taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule;


– la vânzarea autovehiculului uzat pentru care s-a dispus în instanţă restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.



sursa: avocatnet.ro







Trimiterea mesajului. Vă rugăm să așteptați ...

Vă mulțumim pentru mesajul dvs! Vom răspunde în scurt timp.

A fost o eroare la trimiterea mesajului.
Vă rugăm să încercați din nou.

Vă rugăm să completați toate câmpurile din formular înainte de a trimite.