Sindicaliștii din Poliție i-au cerut ministrului Gabriel Oprea să schimbe legea si sa interzică vânătoarea de amenzi și pânda cu radare în curbe sau la intrările în localități, având în vedere numeroase incidente în care au fost implicați oamenii legii.


Ultimul astfel de caz cel al polițistului din București, care a fost luat pe capotă de un afacerist turc, iar acum se zbate între viață și moarte, i-a determinat pe  sindicaliștii din politie sa-i ceara ministrului să schimbe legea, astfel încât să nu mai fie obligați să stea la „pânda” în locurile periculoase din trafic.


“Atât timp cât bugetul este previzionat şi se bazează pe încasări din sancţiuni, poliţiştii sunt transformaţi în vânători de amenzi, iar acest lucru le afectează autoritatea. Şi, atunci, evident că cetăţenii sunt revoltaţi şi se întreabă cum dirijează circulaţia, cum previn accidente când ei stau la ieşirea sau la intrarea în oraş ori în curbe ca să îşi facă planul de amenzi. Trebuie să fie postaţi acolo unde situaţia o cere, în zone unde s-au întâmplat accidente, în anumite intersecţii unde locuitorii au nevoie de ei. Când treci de la 90 km/h la 50 km/h la intrarea în localitate şi în curbă, şi fără case în zonă, bineînţeles că nu poţi reduce viteza cu un kilometru înainte, ci o reduci treptat. Iar poliţiştii sunt puşi în acele locuri în care şoferii sunt vulnerabili, deşi nu există niciun pericol pentru circulaţie şi pentru cetăţeni”, a declarat pentru ZiarulRing.ro Vasile Lincu, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “ProLex”.


Vasile Lincu a mai spus că ar trebui modificată legea de asa natura, ca polițiștii rutieri să poată opri și atunci când sunt în afara programului șoferii care încalcă regulile de circulație. „Deși nu cred că societatea este pregătită, ar trebui ca prin lege să li se dea voie polițiștilor de la Rutieră să-i oprească pe cei care încalcă regulile de circulație inclusiv atunci când sunt în afara serviciului”.



Sursa: infoalert.ro





Trimiterea mesajului. Vă rugăm să așteptați ...

Vă mulțumim pentru mesajul dvs! Vom răspunde în scurt timp.

A fost o eroare la trimiterea mesajului.
Vă rugăm să încercați din nou.

Vă rugăm să completați toate câmpurile din formular înainte de a trimite.